Condiţii de intrare in Turcia şi regimul de şedere

Incepand din data de 9 ianuarie 2010, cetaţenii români care doresc să calatoreasca în scop turistic in Republica Turcia nu mai au nevoie de viza de intrare pe teritoriul acestui stat.

Perioada legala de şedere fara viza este de pâna la 90 de zile.

Intrarea în Turcia este permisa cu paşaportul valabil cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul acestui stat.

Cetatenii români care doresc sa se deplaseze în Turcia pentru studii, munca, formare profesionala, cercetari stiintifice sau alte scopuri similare sau pentru o sedere cu durată mai mare de 90 de zile, sunt obligati să obtină, în prealabil, viza de intrare pe teritoriul Turciei.

Transportatorii auto pot intra pe teritoriul Turciei după ce au obtinut, în prealabil, viza de intrare în acest sens de la Ambasada Republicii Turcia în România.

Membrii echipajelor maritime, feroviare, aeriene şi membrii companiilor care efectuează calatorii frecvente în Turcia, vor fi scutiti de obtinerea unei vize de intrare pe teritoriul Turciei pentru o perioada de 90 de zile, in baza notificarii lor prealabile si a transmiterii informatiilor aferente pe canale diplomatice.

Pentru ca au existat cazuri când cetateni români aflati pe teritoriul Turciei au fost retinuti de politia locala din cauza unor coincidente de nume cu cel al unor persoane care au comis infractiuni pe teritoriul acestui stat, va recomandăm sa aveţi la dumneavoastră si cartea de identitate (unde sunt precizate date suplimentare de identificare)

Ameninţări teroriste

Pericolul atentatelor teroriste a crescut în ultimii ani, fiind implicate atât organizaţii teroriste internaţionale cât şi locale.

De regulă, atacurile teroriste au drept ţintă obiective religioase, politice, bancare şi staţiuni balneare precum Kuşadasi sau Ceşme, Adana-Antalya dar şi oraşe mari precum Ankara , Istanbul şi Bursa

Recomandări generale: 

  • Evitaţi locurile aglomerate;
  • Urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările autorităţilor turce
  • Accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe


Siguranţă si criminalitate 
 

Infractiuni de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din maşini pot aparea în zone aglomerate.

Pastrati documentele, valorile personale, biletele de calatorie, banii şi cartile de credit în locuri sigure si nu le expuneti în mod vizibil.

În cazul pierderii pasaportului romanesc sesizati atât biroul local de politie, cât si a celui mai apropiat oficiu consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită interventia imediată a autoritatilor turce, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenţa locale:

  • 155 – Poliţia circulaţie
  • 112 – Salvarea
  • 110 – Pompierii
  • 118 – Informaţii telefonice
  • 156 – Jandarmeria
  • 157 – Situaţii dificile (răpiri de persoane, trafic de fiinţe umane)

Va recomandam, de asemenea, sesizarea oficiului consular român cel mai apropiat, care poate acorda asistenta consulara în conditiile prevazute de lege.

În caz de accident uşor / cu răniţi, autovehiculul nu va fi mişcat din loc până ce poliţia nu face raportul constatator.

În caz de accident soldat cu deces, conducătorii auto implicaţi sunt arestaţi pe loc, vinovăţia sau nevinovăţia urmând a fi stabilită ulterior de autorităţile judiciare.

Atenţie! Trebuie sa solicitaţi o copie a raportului constatator întocmit de poliţie. Solicitati pe parcursul intregii audieri, de la bun inceput, un interpret autorizat de romana-turca. Acesta va poate scuti de eventualele neintelegeri aparute. Chiar daca stiti limba engleza sau intelegeti partial limba turca, insistati sa vi se aduca un intepret autorizat turca-romana !

In situaţia în care autovehiculul este imobilizat pentru un timp, nu plecaţi din Turcia până ce nu solicitaţi de la autoritatea vamala anularea inregistrarii facute autovehiculului în paşaport (la intrarea în Turcia) şi eliberarea unui document care sa va permită trecerea frontierei fara autovehiculul respectiv.

Pericolul seismic 

Turcia se află într-o zonă seismică activă. Majoritatea cutremurelor au avut loc în sud-estul Turciei, în special în zona oraşului Izmir.

In cazul producerii de seisme violente, vă recomandăm să urmăriţi anunţurile şi indicaţiile autorităţilor locale.

Sistemul medical

Înainte de a pleca în Turcia, încheiaţi o asigurare medicală!

Vă recomandăm ca poliţa să fie încheiată la valoarea de asigurare de cel puţin 30.000 de Euro la agenţiile de asigurări din România care colaborează cu societăţi de asigurare din Turcia sau cu unităţi medicale din aceasta ţară.

Vă recomandăm ca înainte de plecare să vă informaţi care sunt unitaţile medicale din Turcia care recunosc polita de asigurare respectiva.

Regimul asigurarilor difera în functie de agenţia de asigurari cu care cetaţeanul român a contractat polita de asigurare. Spre exemplu, exista agenţii de asigurare române care au incheiate contracte de colaborare cu unitaţi medicale din Turcia si care, in situatia în care sunt anuntate în termen de 48 de ore de la producerea imbolnavirii/accidentului, vor suporta cheltuielile de spitalizare (bineinteles, în conformitate cu prevederile politei de asigurare).

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto:
    Codul circulaţiei rutiere şi semnalizarea rutieră în Turcia sunt conforme cu reglementările internationale.

    Totusi, conducatorii auto şi pietonii trebuie sa manifeste o atentie deosebita la intersecţii şi la trecerile de pietoni.

    În cazul în care călătoriţi în Turcia cu un autovehicul, condus de către o altă persoană decât proprietarul acestuia, intrarea în Turcia va fi permisă de către Autorităţile vamale numai după prezentarea următoarelor documente:

1. Actele maşinii, inclusiv cartea verde;

2. O imputernicire (procura notariala) din partea proprietarului autoturismului (persoană fizica sau juridica), pentru a putea conduce autoturismul respectiv din România în Turcia si retur. Atentie! Procura trebuie să fie autentificată la notar şi apostilata.

3. O traducere a procurii în limba turca, efectuată de catre unul din traducatorii nostri autorizati de turca , legalizata de notar şi apostilata.

Pentru autoturismele inchiriate, trebuie sa prezentati contractul de inchiriere si traducerea acestuia în limba turca, legalizata şi apostilata.

Conform Acordului internaţional Interbus, la care au aderat si România si Turcia, in cazul in care conduceti un microbuz cu peste 9 locuri (inclusiv soferul) care nu face curse regulate, ci in mod ocazional, este necesar sa aveti o licenta Interbus.

In cazul in care conduceti un microbuz care efectueaza curse regulate în Turcia trebuie sa obţineti în prealabil, de la Ministerul român al Transporturilor şi Infrastructurii, documentele necesare pentru transport international.

  • Aparatele anti-radar şi de detectare a radarului:
    În Turcia, utilizarea dispozitivelor de detectare a radarelor şi a aparatelor antiradar este interzisa şi este considerata infractiune, pedepsita cu amenzi cuprinse între 2700 lire turcesti, cu achitarea imediata, sau 3600 lire turcesti cu achitarea la iesirea din Turcia (echivalentul a circa 1500, respectiv 2000 Euro) şi confiscarea aparatului.
     
  • Permisul de conducere 
    Permisul de conducere auto emis de autorităţile române este valabil în Turcia pe durata dreptului de şedere menţionat pe viză.

    Pentru perioade mai lungi de şedere este necesar un permis de conducere internaţional. 


Reglementări vamale 

Cetatenii români pot introduce pe teritoriul Republicii Turcia suma maximă de 10.000 USD, suma ce trebuie declarată la punctul de trecere a frontierei.

Datorită legislatiei locale, nu foarte explicita în ceea ce priveşte noţiunea de  “antichitati”, trebuie ca la achiziţionarea de obiecte de arta să solicitaţi factura şi un certificat oficial care să arate că obiectele respective pot fi exportate legal. În cazul în care vanzatorul nu ofera acest certificat, trebuie să mergeţi la muzeu pentru a obtine un astfel de certificat inainte de iesirea din Turcia.


Transportul animalelor de companie 

Pentru transportul animalelor de companie aveţi nevoie de următoarele documente:

  • certificatul medical antirabic eliberat de catre o institutie medicala română;
  • carnetul de sanatate a animalului de companie;
  • un container special pentru transportul animalelor de companie.

Contactati biroul nostru de traduceri engleza din Bucuresti pentru traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile documente sau interpretariat autorizat de limba engleza

Asiguram traduceri autorizate si legalizate (la cerere) pentru majoritatea limbilor de circulatie internationala.

SUNA ACUM