Teorii si principii in realizarea traducerilor : transparenta si fidelitate

Multe teorii ale traducerii netransparente isi au originea in conceptele Romantismului German, si cea mai puternica influenta asupra teoriilor moderne de “strainizare” este cea a teologului si filozofului Friedrich Schleiermacher. In lucrarea sa “Asupra Diferitelor Metode de Traducere” (1813) el face distinctia intre metodele de traducere care il apropie pe autor de cititor, si anume transparenta si cele care il apropie pe cititor de autor si anume fidelitatea extrema fata de natura straina(strainatatea) textului sursa. Schleiermacher este clar in favoarea celei de a doua. Preferinta sa este totusi motivata, nu atat de dorinta de a imbratisa aspectul strain cat mai ales de dorinta nationalista de a se opune dominatiei culturale franceze si de a promova literatura germana.

In cea mai mare parte, practicile curente vestice in traducere sunt dominate de conceptele de fidelitate si transparenta. Dar nu a fost intotdeauna asa. Au existat perioade, mai ales in Roma preclasica si in secolul 18, cand multi traducatori au depasit granita traducerii propriu-zise inspre sfera “adaptarii”.

Traducerea adaptata isi mentine popularitatea in traditia unor tari non vestice. Astfel in epica Indiana, Ramayana, apare in  mai multe versiuni in diversele limbi Indiene si povestirea difera de la una la alta. Oricine ar analiza cuvintele folosite pentru traduceri in limbile Indiene, indiferent ca este vorba de limbile Aryane sau Dravidiene, va fi uimit de libertatea  asumata de traducatori. Aspectul poate fi legat de devotiunea pentru pasajele profetice care ating o coarda religioasa adanca sau de vocatia de a-i instrui pe necredinciosi. Exemple similare se gasesc in literatura crestina medievala, care ajusteaza textul traditiei si valorilor audientei.

Relatie dintre fidelitate si transparenta in traduceri : echivalenta dinamica si cea formala

Problema fidelitate vs transparenta a mai fost formulata in termeni de echivalenta formala si echivalenta dinamica. Ultimele doua expresii sunt asociate cu traducatorul Eugene Nida si au fost initial folosite pentru a descrie modalitatile de traducere a Bibliei, dar cele doua abordari pot fi aplicate oricarei traduceri.

Echivalenta formala corespunde metafrazei si echivalenta dinamica parafrazei.

Echivalenta dinamica (sau echivalenta functionala) transmite gandirea esentiala exprimata in textul sursa- daca este necesar, cu pretul literalitatii, semne originale si ordinea cuvintelor, diateza activa a textului sursa vs diateza pasiva, etc.

Prin contrast echivalenta formala (considerata traducerea literala) incearca sa reproduca textul literal/ ad literam sau cuvant cu cuvant (expresia din urma fiind ea insasi o reproducere cuvant cu cuvant a Latinului verbum pro verbo) – daca este nevoie, cu pretul pierderii naturaletii in limba tinta.

Nu exista totusi bariere clar delimitate intre echivalenta dinamica si cea formala. Dimpotriva, ele reprezinta un spectru al abordarilor in traducere. Fiecare este utilizata in momente si in contexte diferite de catre acelasi traducator, si in parti diferite ale aceluiasi text – uneori simultan. Traducerea competenta aduce cu ea o impletire judicioasa a echivalentelor dinamice si formale.